Pagina mea de start în Austria

Informatii necesare tuturor romanilor care locuiesc, muncesc sau doresc sa vina in Austria
 
 

 

 
 

Somer roman european

Operatiunea nr 18.1. Exportati-va indemnizatia de somaj
  ( Aceasta operatiune este valabila numai pentru cetatenii romani aflati deja in somaj in statele U.E..)   

Transferul prestatiilor de somaj  este o facilitate a Uniunii Europene prea putin cunoscuta de catre cetatenii romani. Pe parcursul activitatii noastre am avut contact cu multe persoane din Spania, Italia, Austria, Romania care afirmau: ”astept sa mi se termine somajul in Spania si apoi vin in Germania sa-mi caut un loc de munca”. Strategia acestora este gresita, fiindca, prin aceasta asteptare, se pierde un timp pretios si se risipesc astfel si putinele resurse materiale aflate la dispozitie. Si cind o persoana sau o familie incepe sa alunece pe o panta financiara descendenta, viteza de coborire creste cu fiecare zi: facturile la utilitati par a fi mai mari, minutele gratuite la telefon se epuizeaza, hainele copiilor se uzeaza mai repede, hrana din frigider se imputineaza, s.a.m.d. In consecinta, consideram ca asteptarea pentru terminarea somajului intr-o tara si, la finalul lui, plecarea intr-o alta tara este o varianta destul de nefericita.

La nivelul conducerii Uniunii Europene s-a analizat aceasta problema si pentru eliminarea efectelor negative, s-a elaborat un cadru legal pe baza caruia  s-a stabilit o procedura standard de export a indemnizatiei de somaj si a celorlalte drepturi ale somerului. Concret, un cetatean roman care a intrat recent in somaj in Romania, Italia, Spania, Austria sau in oricare alta tara din Uniunea Europeana si doreste sa isi incerce norocul in Germania poate sa-si transfere atit drepturile banesti cuvenite din plata indemnizatiei de somaj cit, mai ales, statutul sau de somer european.

Daca in Romania indemnizatia de somaj este mica ( 75% din salariul de baza minim brut pe economie) si, in consecinta, transferul ei in Germania nu inseamna mare lucru, pentru cetatenii romani care au devenit someri in Spania, Italia, Austria, etc. aceasta suma este de un real folos in cazul in care este cheltuita cu grija pe teritoriul Germaniei sau chiar al Romaniei.

Dar, in aceasta operatiune, mai important decit transferul indemnizatiei de somaj este transferul statutului de somer european , in sensul ca imediat dupa ajungerea in tara de destinatie somerul roman aflat in cautarea unui loc de munca poate  beneficia de un ajutor calificat,  de o asistenta consistenta din partea oficiului de forta de munca din tara respectiva. Astfel, somerului roman ajuns in Germania i se va repartiza un consilier personal care il va ghida pas cu pas pentru  recunoasterea calificarilor in meserie, pentru inscrierea in cursurile de calificare- recalificare, pentru obtinerea unui loc de munca, intocmirea unor documente personale, etc.

Este clar ca  ajutorul acesta acordat cu titlul gratuit  este foarte important pentru orice cetatean roman. Pentru a-l putea obtine insa in Germania trebuie sa parcurgem  procedura standard care incepe in Romania, Spania, Italia, etc.

Astfel, in faza initiala, cetateanul roman ajuns somer, trebuie sa stea timp de cel putin 4 saptamini in evidenta oficiului de ocupare a forţei de muncă din ultima tara in care a lucrat si, in aceasta perioada, trebuie sa coopereze activ cu functionarii Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Munca din Romania si similarele acesteia din Spania,Italia, etc. pentru gasirea unui loc de munca in zona sa de resedinta.

Dupa cel putin 4 saptamini insa, daca oficiul romanesc, italian, spaniol, etc. nu i-a putut asigura un loc corespunzator de munca,  somerul roman are dreptul in calitatea sa de persoana aflata in cautarea unui loc de munca sa se adreseze unui oficiu similar din alta tara a Uniunii Europene,  in cazul nostru Germania. La Agentia pentru ocuparea fortei de munca din Germania trebuie insa sa prezinte niste documente romanesti prin care sa ateste faptul ca este somer cu acte in regula  si ca pe durata care a fost angajat si-a platit contributia la somaj  in sistemul national de asigurari romanesc, italian, spaniol, etc.

In consecinta, dupa trecerea acestei perioade minime, somerul roman va solicita de la ANOFM din Romania sau de la institutiile similare din Spania, Italia, etc, urmatoarele formulare europene:
° U1 (fostul formular E 301),  prin care  se atesta perioadele de cotizare la sistemul national de asigurari in statul in care a ramas somer;
° U2 (fostul formular E 303),  prin care  se autorizeaza exportul  indemnizaţiei de şomaj  din tara  de origine (Spania,  Italia, Romania) spre tara de destinatie (Germania);
Cu aceste 2 documente europene se va deplasa in Germania si, pe baza lor, va solicita inscrierea la Arbeitsamt si obtinerea unui sprijin calificat (aceasta operatiune o vom trata detaliat intr-unul din  capitolele urmatoare, dupa ajungerea cetateanului roman in Germania).

Avand in vedere insa, ca inscrierea la Arbeitsamt trebuie sa se faca in termen de 7 zile de la data la care a devenit indisponibil pentru oficiul din ţara pe care a părăsit-o (Romania, Italia, Spania) cetateanul roman trebuie sa-si calculeze cu multa grija datele in care solicita eliberarea celor 2 documente, mai precis ar trebui sa intre in posesia lor cu o zi sau doua inainte de ziua plecarii (Z.P) din Romania (Italia, Spania).

(Avem rugamintea, daca observati vreo greseala, sau daca aveti cunostinta, ca vreo lege s-a schimbat, sa ne informati pentru a corecta.)