Lipsa unor venituri certe în Germania.
Proprietarul de locuința dorește să aibă certitudinea ca noul chiriaș are venituri cu care să-și plătească chiria pe termen îndelungat și îi cere acestuia fluturașii de salariu pe ultimele șase luni. Fiindca un cetățean român, nou venit în Germania, nu are acești fluturași, este nevoit să plătească chiria în avans vreo șase luni ca să fie admis de proprietar. Dacă cetateanul roman nu are acești bani la dispoziție, se poate intra intr-un cerc vicios: "are promis un loc de muncă, dar nu are locuință si, fiindcă nu are unde să stea, este silit să renunțe la respectivul loc de muncă". Acest cerc vicios este întâlnit destul de des în landurile din sudul Germaniei, acolo unde cererea de locuințe depășește oferta de pe piața.
Apartamentele de închiriat nu se găsesc imediat
Se spune ca În Germania e mai u?or să-?i găse?ti un loc de muncă decât un apartament. S-ar putea sa treaca o lună sau două până când ajungeți să închiriați cu adevărat ceva. In acest timp, dacă nu aveți o rudă sau un prieten în zonă, va trebui să stați la un hotel, hostel sau pensiune și acest lucru costă cel puțin 30 de euro pe noapte, așadar vreo 900 de euro pe lună; se găsesc și locuri de cazare mai ieftine sub 25 de euro pe zi, dar pentru a le găsi trebuie să apelați la un localnic care le cunoaște fiindcă aceste locuri de cazare ieftine nu au publicitate, nici nu au nevoie, sunt pline în permanență
Apartamentele în Germania nu se închiriază mobilate
Cele mai multe apartamente sau case au în dotare doar mobilă de bucătărie; în concluzie, după ce ați intrat intr-un apartament trebuie să îl mobilați la un nivel minimal, ceea ce înseamnă că va trebui să alocați 1500- 2000 de euro din bugetul inițial sau din veniturile viitoare.
(Avem rugamintea, daca observati vreo greseala, sau daca aveti cunostinta, ca vreo lege s-a schimbat, sa ne informati pentru a corecta.)

|