Pagina mea de start în Germania

Informatii necesare tuturor romanilor care locuiesc, muncesc sau doresc sa vina in Germania
 
 
 

Căsătoria în Germania

Pentru a oficia căsătoria în Germania, există câteva metode.

Căsătoria între doi cetățeni români la Ambasadă.
Doi cetățeni români se pot căsători cel mai ușor pe teritoriul Germaniei la ambasadă.

Aveți nevoie de următoarele acte:
° pașapoartele sau actele de identitate
° certificatele de naștere, în original și în copie
° certificatele de divorț, dacă e cazul
° certificatele medicale privind starea sănătății viitorilor soți, în original, a căror valabilitate este de 14 zile de la data emiterii
° adeverințele privind statutul civil actual al viitorilor soți (dovezile de celibat) eliberate de oficiile de stare civilă unde au fost înregistrate nașterile acestora

Dovada de celibat se face cu un certificat de cutumă, care se poate lua în localitatea nașterii din țara natală. Mai multe detalii puteți afla pe portalul   Ambasadei Române   de la Berlin (lista cu toate   consulatele din Germania ).

Căsătoria cu un cetățean german în zona de reședință.   Pentru a depune cererea de înregistrare a căsătoriei, mergeți la   Berzirksamt   sau   Standesamt   care revine adresei unde locuiți. Cereți formularul de cerere   Anmeldung zum Eheschließung   (exemplu formular   aici )și o listă cu toate documentele necesare depunerii. În principiu aveți nevoie de următoarele:
° buletin sau pașaport, valabil încă 6 luni de la momentul înregistrării căsătoriei
° certificat de naștere
° certificat de divorț sau deces, dacă e cazul (s-ar putea să fie nevoie de sentința că divorțul este definitiv și irevocabil, așa că întrebați)
° certificatul anterior de căsătorie, dacă e cazul (
° certificat de celibatar (certificat de cutumă) cum am explicat mai sus

Sfat: Cerintele difera de la primarie la primarie asa ca mergeti la primaria de unde apartineti si de fata cu persoana de contact, care se ocupa de casatorii, notati-va tot ce va spune ca va trebuie, dupa care ii cititi ce ati scris si o rugati sa confirme daca asta este totul, o spun din proprie experienta, dupa ce am venit cu toate actele, mi-a mai cerut ceva.... si cand i-am aratat lista, s-a linistit si s-a putut face casatoria si fara acel "ceva".
Daca nu stiti suficient de bine limba germana, va vor cere sa aduceti un traducator, care sa nu faca parte din familiile voastre.

S-ar putea să vi se ceară și alte acte. Căsătoria în Germania e un proces anevoios și poate să implice acte pentru care să fie nevoie să mergeți în România. Mai mult ca sigur vi se vor cere și certificate (adeverințe) medicale. Documentele din România trebuiesc traduse, autorizate și apostilate cu apostila de la Haga – inclusiv pe originale. Traducerile ar fi bine sa le faceti in Romania, pretul este muuuult mai ieftin. Daca in Romania pretul este / pagina, in Germania pretul este / rand.

Procesul durează 4-6 săptămâni în vederea aprobării dosarului, după care timp de 6 luni trebuie să vă căsătoriți. Mai multe puteți citi în limba germană -   aici . Casă de piatră!

(Avem rugamintea, daca observati vreo greseala, sau daca aveti cunostinta, ca vreo lege s-a schimbat, sa ne informati pentru a corecta.)