Pagina mea de start în Germania

Informatii necesare tuturor romanilor care locuiesc, muncesc sau doresc sa vina in Germania
 
 
 

Obținerea cetățeniei germane

Unul dintre obiectivele principale, apărute după o lungă ședere în Germania, este obținerea cetățeniei, pentru mai multă siguranță și pentru a căpăta drepturi depline. Astfel că e bine să ne informăm din timp, care este procedura și ce presupune aceasta în vederea obținerii noii cetățenii.

Condiții:
Avem câteva condiții obligatorii pentru a putea obține cetățenia germana:
° copiii născuți în Germania obțin automat atât cetățenia părinților cât și cetățenia germană, însa la vârsta majoratului trebuie să decidă dacă-și păstrează cetățenia germană sau cea a patriei părinților lor
° persoanele căsătorite cu un cetățean german pot depune dosarul după 3-4 ani de ședere permanentă în Republica Federală Germană
° pentru restul e nevoie de o perioadă de ședere neîntreruptă între 6-8 ani (8 ani cel mai sigur, dar sunt ceva condiții speciale, când se poate obține cetățenia un pic mai devreme)
° dovada de independență financiară (să se poată întreține fără ajutorul statului), cazul perfect - un loc stabil de muncă cu un contract pe perioadă nelimitată
° să poată dovedi că vorbește limba germană cel puțin la nivel mediu – B1 Recomand cu incredere site-urile Sofisticato.ro și Germana pentru toți
° să cunoască cele mai importante aspecte din cultura, geografia și istoria Germaniei
° să nu fi fost condamnat penal

Clarificari/Excepții:
Soțul/soția unui cetățean german au dreptul la cetățenie după 4 ani de la stabilirea în Germania dacă căsătoria are o vechime de cel puțin 2 ani. Copii unui cetățean german au dreptul la cetățenie după 3 ani de la stabilirea în Germania.

Copiii născuți în Germania au dreptul la cetățenie germană în cazul în care cel puțin unul dintre părinți este cetățean german sau la data nașterii locuia de cel puțin 8 ani în Germania drept de ședere pe perioada nelimitată. Copiii vor trebui să decidă dacă vor prelua cetățenia germană la împlinirea vârstei de 21 de ani.

Condițiile menționate mai sus trebuie îndeplinite cumulat. Dacă una dintre ele nu este îndeplinită atunci nu se poate obține cetățenia germană.

Obținerea cetățeniei germane costă 255 de euro pentru o persoană. Pentru copiii minori pentru care se cere cetățenia odată cu părinții taxa este de 51 de euro. Copiii minori pentru care se cere cetățenia separat taxa este de 255 de euro. În cazul persoanelor cu venituri mici sau al familiilor cu mai mulți copii este posibilă o reducere a taxelor și/sau plata acestora în rate.

Alte detalii: pentru cetățenii UE, Germania acceptă dubla cetățenie, dar nici într-un caz tripla cetățenie. De exemplu pentru basarabenii care au deja două cetățenii – română și moldovenească, poate fi o problemă acest aspect și pot fi puși în situația să renunțe la una din cetățenii.

Procedura de obținere a cetățeniei germane.
Cu toate actele necesare – pașapoarte, certificate de naștere, certificate de căsătorie, divorț etc și dovada locuinței, dovada locului de muncă, certificat de limbă, certificat pentru testul de cultură generală, plata serviciului – 255 euro (minorii care depun împreună cu părinții doar 51 euro) se merge la  Einwohner-Zentralamt.  S-ar putea acolo să vă ceară să aduceți alte documente suplimentare, nu vă speriați, oricum procedura e departe de birocrația din România.

După ce depuneți documentele, răspunsul poate veni între 2 luni și un an. La unii vine mai repede, dar la ghișeu vi se va spune că răspunsul poate ajunge abia după un an de zile. În acest timp cel mai bine nu deranjați biroul cu telefoane și nu sunați să întrebați care e starea dosarului, decât dacă s-a depășit perioada de un an și răspunsul așa și nu a sosit.

Cele două cuvinte pe care trebuie să le știți sunt  Einbürgerung –  care înseamnă naturalizare, dar presupune obținerea cetățeniei și  Staatsangehörigkeit –  care înseamnă cetățenie, naționalitate.

Iată două portaluri în limba germană ce vă pot fi utile în înțelegerea procedurii –  descrierea procedurii sub formă de pliant și cele mai uzuale  întrebări și răspunsuri .

Te poți înscrie pentru a da testul la centrele de examinare locale ale Oficiului Federal pentru Migrație (BAMF). Datele de contact ale centrelor de examinare le găsești pentru fiecare land în lista de mai jos:

Alte informatii detaliate:

Cetatenia germana prin naturalizare

Cetatenia germana prin nastere

Testele necesare pentru a obține cetățenia germană

Dubla cetatenie germano-romana

(Avem rugamintea, daca observati vreo greseala, sau daca aveti cunostinta, ca vreo lege s-a schimbat, sa ne informati pentru a corecta.)