Pagina mea de start în Germania

Informatii necesare tuturor romanilor care locuiesc, muncesc sau doresc sa vina in Germania
 
 
 

Titlul de calatorie pentru minorul roman

Procedura de obtinere a  titlului de calatorie pentru minori  este asemanatoare cu cea folosita in cazul adultilor cu urmatoarele deosebiri:

1. La sediul consulatului  trebuie sa se prezinte  ambii parinti   romani ; in cazul in care numai unul dintre parinti este cetatean roman, acesta se poate prezenta singur la ambasada/consulat, prezentand pe langa documentele mentionate mai jos,  declaratia autentificata la autoritatile locale a celuilalt parinte privind acordul acestuia pentru eliberarea titlului de calatorie in Romania,  apostilata conform Conventiei de la Haga ; prezenta copiilor cu virste sub 14 ani pentru care se solicita titlul de calatorie nu este obligatorie;

2. Documentele necesare:

° Pasapoartele / cartile de identitate romanesti ale parintilor , aflate in termen de valabilitate, original si fotocopie;

° Certificatul de nastere romanesc al copilului , sau, in cazul celor eliberate de autoritatile straine , formularul  in care sunt inscrisi ambii parinti, acest document fiind apostilat conform Conventiei de la Haga;

° O fotografie de tip pasaport care sa contina imaginea faciala a copilului si sa respecte caracteristicile prevazute de Lege;

3. Din data de 13.10.2014  nu se mai platesc taxe consulare pentru eliberarea titlurilor de călătorie  pentru minorii în vârstă de până la 6 ani.

Titlul de calatorie pentru minori este valabil numai pentru o calatorie in Romania (dus). Acesta este valabil 30 de zile de la data eliberarii. Cu titlul de calatorie nu se poate iesi din Romania.

Pentru reintoarcerea minorului in strainatate trebuie transcrisa nasterea copilului in Romania si obtinerea unui certificat de nastere romanesc, pe baza caruia va fi eliberat pasaportul cu care va putea iesi din Romania.

(Avem rugamintea, daca observati vreo greseala, sau daca aveti cunostinta, ca vreo lege s-a schimbat, sa ne informati pentru a corecta.)