Pagina mea de start în Germania

Informatii necesare tuturor romanilor care locuiesc, muncesc sau doresc sa vina in Germania
 
 
 

Ce este certificatul Schufa

Schufa - Schutz Gemeinschaft für Allgemeine Kreditsicherung   sau societatea de garanție a întreținerii creditelor.

Schufa este practic un document care atestă istoria de credite a fiecărui rezident din Germania. Schufa este singura organizatie din Germania, care poate evalua fiabilitatea, solvabilitatea și bonitatea persoanelor fizice, respectiv, să emită un certificat. În certificatul respectiv, persoanei i se oferă un punctaj de maixim 100 de puncte. Dar chiar și cei mai buni plătitori nu au un punctaj atât de mare.

La calcularea punctelor se ia în considerare toată istoria persoanei cu orice instituție financiară de până atunci: în mod special toate conturile bancare deschise, felul în care au fost întreținute, creditele și împrumuturile făcute și cât de corect s-au plătit ratele. Cu cât mai multe datorii are o persoană sau a întârziat plățile, cu atât îi scad punctele. Se pot lua în calcul și achitarea la timp a facturilor de utilități, TV, telefonie etc.

Cu toate că Schufa este tot mai criticată și multă lume este nesatisfăcută de punctajul obținut, certificatul este cerut în Germania tot mai des, mai ales dacă vrei să închiriezi un apartament. Certificatul poate fi solicitat și la contractarea unui credit la o bancă pentru a cumpăra un imobil.

Fiecare individ are dreptul de a solicita o dată pe an un   Schufa Auskunft   gratuit. La repetarea procedurii costul poate fi de 18-25 euro. Mai multe informații găsiți pe portalul Schufa. Pentru a obține un certificat gratuit, găsiți detalii despre procedură, aici .

(Avem rugamintea, daca observati vreo greseala, sau daca aveti cunostinta, ca vreo lege s-a schimbat, sa ne informati pentru a corecta.)