Intr-o cuvantare tinuta vineri 20 noiembrie la deschiderea Congresului CSU (Uniunii Creștin-Sociale), ministrul-presedinte al landului Bavaria, Horst Seehofer a insistat sa se stabileasca o limita maxima a numarului de refugiati- imigranti care sa fie acceptata de landurile germane , iar chestiuni legate de umanitate și integrare sa fie analizate mai atent. „ Sper că vom reusi să ne întelegem” s-a adresat el în aplauzele participanților cancelarului Angela Merkel. Desi au fost spuse pe un ton diplomatic, cuvintele folosite de Horst Seehofer au sunat ca un fel de somatie. Angela Merkel, aflata la câțiva metri distanță, în picioare, a ascultat în tăcere si nu a reactionat in niciun fel.

Zgomotosul lider al CSU s-a declarat dezamăgit de faptul că Merkel nu a pomenit niciun cuvânt despre limitarea numărului de refugiaţi pe care-i va primi Germania prin stabilirea unui prag de sus şi de faptul că nu este dispusă să-i facă vreo concesie în acest sens. Mai mult, el a ameninţat indirect că CSU s-ar putea rupe din grupul parlamentar comun cu CDU.

Evident că atacul său împotriva lui Merkel a trezit reacţii de condamnare atât din partea CDU, cât şi din partea social-democraţilor care la un moment dat aleseseră şi ei un curs de confruntare cu cancelarul pentru a mai câştiga electorat. Chiar şi Verzii din opoziţie au criticat umilirea cancelarului de către premierul bavarez la scenă deschisă.

Aceste conflicte arată însă faptul mai îngrijorător că, dincolo de aruncarea vinei de la unii la alţii, coaliţia de la Berlin nu găseşte o modalitate de a gestiona eficient criza refugiaţilor. Autorităţile par să nu aibă soluţii la fluxul uriaş de imigranţi, care riscă să scape de sub control şi să arunce ţara în haos.

Controversa zonelor de tranzit
O altă idee pentru menţinerea ordinii a fost propunerea zonelor de tranzit la graniţe şi lângă aeroporturi unde azilanţii să aştepte în centre speciale de primire până li se soluţionează cererea de azil. Astfel cei fără perspective de azil ar urma să fie expulzaţi mai uşor şi mai repede, şi nu ar trebui căutaţi pe teritoriul german, fiind obligaţi să rămână în aceste zone.

Această variantă a fost însă respinsă de social-democraţi care au susţinut că aceste zone de tranzit devin practic nişte centre de detenţie, ceea ce este contrar drepturilor omului. Dincolo de problema numelui centrelor însă şi SPD pledează pentru o abordare ordonată a crizei refugiaţilor în Germania, pe ideea că este nevoie de timp pentru a absorbi şi integra fluxurile deja venite, astfel că viteza cu care vin alţii noi trebuie scăzută.

Într-un articol semnat în Spiegel de preşedintele SPD, Sigmar Gabriel şi ministrul de Externe Frank Walter Steinmeier, cei doi lideri social-democraţi scriu că "o integrare reuşită are nevoie de o bună pregătire şi mai ales de timp... Nu doar Suedia şi Austria, cei mai importanţi parteneri ai noştri în aceste luni, au nevoie de o reducere a vitezei cu care vin refugiaţii, ci şi Germania". În mod interesant, soluţiile sunt cam aceleaşi pe care le-a enunţat şi Merkel la Congresul CSU: un sistem european de înregistrare (dat fiind că regulamentele de la Dublin au fost încălcate şi par depăşite, dacă ne gândim la situaţia din Italia şi Grecia) şi colaborarea UE cu Turcia în materie de securizare a frontierei şi de investiţii în condiţii mai bune în centrele de refugiaţi din această ţară.

Contingente de refugiaţi
Scopul principal al politicii propuse de SPD ar fi preluarea de contingente de refugiaţi sirieni aflaţi în Turcia de către Germania în timp, astfel încât aceştia să nu mai aleagă să-şi rişte viaţa trecând Marea pe ambarcaţiuni improvizate. În locul unei imigraţii haotice pe rute periculoase, procesul ar urma sa fie reglementat şi ordonat.

Spre deosebire de ministrul de Interne De Maiziere care voia să împiedice refugiaţii să-şi aducă şi familiile în Germania, liderii SPD consideră că femeile şi copiii ar trebui să fie primiţi mai întâi, iar familiile ar trebui să aibă întâietate. Această procedură în care procesarea cererilor de azil, stabilirea identităţii şi înregistrarea ar avea loc înainte de venirea refugiaţilor ar avea avantajul că ar întări controlul asupra celor care intră în Germania.

Problema este însă că această abordare este una pe termen lung şi presupune cooperarea Turciei, care cere Germaniei concesii majore precum liberalizarea vizelor şi accelerarea procesului de aderare la UE, pe care Berlinul va avea dificultăţi să le impună la nivel european.

Şi în privinţa împărţirii poverii cu celelalte state europene, prin împărţirea refugiaţilor în baza sistemului de cote obligatorii există probleme. Gabriel şi Steinmeier pledează pentru o securizare comună a graniţelor externe ale UE şi crearea unui sistem european de azil, dar pe fondul atentatelor de la Paris, deja se anunţă noi probleme după cum a arătat declaraţia Poloniei că nu va mai primi refugiaţi. Va fi tot mai greu pentru Germania să-şi impună politica de refugiaţi umană, care să nu suprasolicite ţara pe termen lung şi să asigure menţinerea graniţelor deschise.

Pe de altă parte, liderii SPD au o poziţie asemănătoare cu Merkel în sensul că resping stabilirea unui număr limită de persoane care pot solicita azil, pe motiv că aceasta ar încălca dreptul individual la azil prevăzut de Constituţia germană. Totuşi reformarea legislaţiei de azil a fost amânată din cauza conflictelor tot mai puternice din interiorul Marii Coaliţii. SPD cere ca două directive europene privind dreptul de azil să fie aplicate, dar ministrul de interne Thomas de Maiziere (CDU) nu vrea s-o transpună decât pe una dintre ele în care sunt incluse şi reguli pentru centrele de primire a refugiaţilor. El a criticat faptul că regulile europene prevăd mai multe drepturi pentru imigranţi în ceea ce priveşte sănătatea, procedura de azil şi protejarea refugiaţilor minori şi traumatizaţi.

Toate aceste conflicte, cât şi poziţia tot mai fragilă a Angelei Merkel în cadrul propriului partid şi a Marii Coaliţii, arată că Germania nu are soluţii la criza refugiaţilor şi că autorităţile riscă să scape situaţia de sub control. Cooperarea Turciei şi ajutorul altor state europene, finanţarea centrelor de refugiaţi din alte state sunt foarte necesare, dar va dura până când ele îşi vor arăta efectele. Ori Germania nu are timp să aştepte.

Soluţii de ocolire
Deja conducătorii landurilor caută portiţe pentru a ocoli refuzul cancelarului Merkel de a numi un număr limită. Premierul Landului Sachsen-Anhalt, Reiner Haseloff (CDU) a propus într-un interviu acordat ziarului Handelsblatt ca landurile să-şi stabilească propriile limite în materie de numărul de refugiaţi pe care-l vor primi. ” Dacă nu reuşim să integrăm fluxurile deja intrate, creăm spaţiu pentru celule teroriste ca în Franţa şi Belgia . Trebuie să întrebăm comunele şi landurile câţi oameni pot prelua şi să-i integreze cu succes. Atunci vom şti câţi refugiaţi putem prelua”, a explicat el, arătând că pentru Sachsen Anhalt limita de sus ar fi de 12.000 de oameni pe an. În opinia lui Haseloff, aceste cifre ar trebui comunicate în ţările de origine de unde vin fugarii.

Vicepreşedintele grupului CDU din Bundestag, Michael Fuchs, a mers chiar mai departe ameninţând că Germania îşi va reduce contribuţia financiară netă la UE, dacă celelalte ţări din UE nu arată mai multă solidaritate în criza refugiaţilor.

Dat fiind că fluxul de refugiaţi spre Germania continuă în ciuda venirii iernii, problema se va acutiza în perioada următoare. După 10 ani de când este la putere, Angela Merkel se confruntă cu cea mai grea criză a mandatelor ei – criza refugiaţilor. De modul cum o va gestiona va depinde în mare măsură cum va intra în istorie.

Presa germana a subliniat imediat ca politica doamnei Merkel în actuala criză a refugiaților nu reuseste să stirbească din autoritatea sa, desi majoritatea cetătenilor germani nu este multumită de managementul acestei crize.

Die Welt a analizat recent imaginea Angelei Merkel si a publicat o statistică care demonstreaza că, în perioada 2006 – 2015, personaje precum Silvio Berlusconi, Vladimir Putin sau Francois Hollande o depasesc de departe pe Merkel la căutările de pe Google . Comparația e valabilă și cu alți cancelari germani. Willy Brandt era pur și simplu iubit de nemți, Helmut Schmidt era o personalitate admirată de cetățenii germani. Helmut Kohl si Gerhard Schröder erau priviti de popor ca „unul dintre ei”.

La Merkel nu există niciunul din elementele acestea. Merkel nu este iubită de oameni, dar este respectată . Nimeni nu afirmă că Angela Merkel e perfectă, dar 60% dintre germani afirmă că nu există un alt politician german care să poată administra problemele țării și ale Europei mai bine decât Merkel.

Sursa: consilierjuridicgermanoroman.com