Pagina mea de start în Germania si Austria

Informatii necesare tuturor romanilor care locuiesc, muncesc sau doresc sa vina in Germania
 
 

Primit informatii noi pe
Pagina mea de start in Germania si Austria

Discutii cu romani din Germania si Austria
Grupul Roman German - ro

 
 

Averile furate pot fi sechestrate

Legea care prevede înfiinţarea unei agenţii speciale pentru administrarea bunurilor sechestrate a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis.

Legea care prevede înfiinţarea unei agenţii speciale pentru administrarea bunurilor sechestrate a fost promulgată vineri de preşedintele Klaus Iohannis. Agenţia urmează să fie condusă de un director general care va fi numit prin ordin al ministrului Justiţiei, Raluca Prună.

În data de 11 noiembrie, Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, a adoptat legea privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate, aceasta fiind definită ca instituţie publică de interes naţional, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Justiţiei.
Practic, noua instituţie se va ocupa de administrarea banilor sau a bunurilor imobile pe care magistratul pune sechestrul în timpul unui proces

Agenţia va fi condusă de un director general, numit din ordin de Ministerul Justiţiei pe o perioadă de patru ani şi poate să ocupe funcţia maxim două mandate. În vederea numirii, directorul general trebuie să îndeplinească, printre altele, condiţia de a fi ocupat în ultimii cinci ani funcţia de judecător, procuror sau să facă parte din personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor sau procurorilor. „Din perspectiva noastră, în această structură vor fi în principal magistraţi, care oricum au aceste garanţii, n-au voie să facă parte din nicio structură politică. E o formă de garanţie pe care noi am vrut la vremea respectivă să o avem la nivelul textului de lege“, spunea fostul ministru al Justiţiei, Robert Cazanciuc, în momentul când a susţinut proiectul în Parlament.

Spre deosebire de forma iniţială a legii, care stipula că, pentru a fi numit director general al Agenţiei, persoana respectivă trebuie "să nu facă şi să nu fi făcut parte, în ultimii 5 ani, din niciun partid politic, formaţiune sau alianţă politică", deputaţii au decis modificarea articolului astfel încât directorului general al Agenţiei trebuie doar "să nu facă parte din niciun partid politic, formaţiune sau alianţă politică".

În forma adoptată de plenul Camerei Deputaţilor, bunurile imobile intrate, prin confiscare, în proprietatea privată a statului pot fi transmise cu titlu gratuit în domeniul privat al unităţilor administrativ-teritoriale, la cererea consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau a consiliului local, după caz, prin hotărâre a Guvernului, iniţiată de Ministerul Finanţelor Publice la propunerea Agenţiei, pentru a fi utilizate pentru obiective de natură socială.

De asemenea, acestea pot fi date în folosinţă gratuită asociaţiilor şi fundaţiilor, precum şi Academiei Române şi academiilor de ramură înfiinţate în baza unei legi speciale, prin hotărâre a Guvernului, iniţiată de Ministerul Finanţelor Publice la propunerea Agenţiei, pentru a fi utilizate pentru obiective de natură socială, de interes public, sau în raport cu obiectul lor de activitate, după caz.

În termen de 180 de zile de la data intrării în vigoare a legii, Guvernul va trebui să aprobe prin HG regulamentul privind reutilizarea socială a imobilelor intrate, prin confiscare, în proprietatea privată a statului.

În ceea ce priveşte sumele rezultate din valorificarea bunurilor mobile şi imobile, după rămânerea definitivă a hotărârii de confiscare se alocă, pe baza bilanţului anual prezentat de Agenţie, astfel: 20% pentru Ministerul Educaţiei şi Cercetării; 20% pentru Ministerul Sănătăţii; 15% pentru Ministerul Afacerilor Interne; 15% pentru Ministerul Public; 15% pentru Ministerul Justiţiei; 15% pentru asociaţii şi fundaţii cu obiect de activitate în domeniul social şi pentru academii de ramură înfiinţate în baza unei legi speciale.

Sursa Adevarul.ro

Alte stiri importante:

Legea votului prin corespondenţă este constituţională
Curtea Constituţională a României a decis miercuri că legea privind votul prin corespondenţă este constituţională. >>>

aplicatie android apple windows

Aplicația care ne protejează drepturile când călătorim
Vești bune pentru toi călătorii cu avionul!  Uniunea Europeană  pune la dispoziția tuturor pasagerilor companiilor aeriene o >>>

Informaţii pentru pasagerii Companiei Lufthansa
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care doresc să se deplaseze de pe teritoriul Republicii Federale Germania prin intermediul companiei aeriene Lufthansa că operatorul aerian >>>

Angela Merkel si refugiatii
Nimeni nu afirmă că Angela Merkel e perfectă, dar 60% dintre germani afirmă că nu există un alt politician german care să poată administra problemele țării și ale Europei mai bine decât Merkel. >>>

Amenzi drastice pe autostrăzile din Austria
Şoferii români care ajung pe autostrăzile din Austria trebuie să fie foarte atenţi de un regulament rutier care a fost introdus în această ţară. >>>

Servicii consulare gratuite
Președintele Klaus Iohannis a semnat vineri decretul pentru promulgarea legii referitoare la extinderea categoriilor de servicii consulare prestate gratuit. >>>

Românii plecați în străinătate mai mult de 183 de zile
Românii plecați în străinătate mai mult de 183 de zile ar putea să dea statului român 5.5 % din salariu salariul minim valabil ... >>>

AUSTRIA. Un nou truc al cerșetorilor români
Sătui să aștepte mila trecătorilor, cerșetorii români au dezvoltat o nouă metodă ilegală pentru a face bani ... >>>

Deviza acestui site este: "Români pentru români!"